IULIU MOISIL

IULIU MOISIL: Nãscut în 19 mai 1859, Nãsãud - mort în 28 ianuarie 1947, Nãsãud. A urmat şcoala primarã centralã sau norma localã şi de asemenea şi liceul grãniceresc între 1871-1879, apoi se înscrie la Politehica din Viena unde a studiat chimia industrialã (dacã nu cumva secţia de ştiinţe naturale a Universitãţii, cãci documente certe, diplomã, nu existã).
            A fost membru al Societãţii studenţeşti "România Junã" şi un harnic şi devotat acesteia. Dupã anii petrecuţi la studii s-a întors la Nãsãud în 1885, dar îndatã a trecut Carpaţii în Bucovina şi la închiderea unei lungi cãlãtorii şi prin Moldova, la renumitele mãnãstiri, a ajuns la Bucureşti, iar din anul 1886 începuse sã funcţioneze ca profesor la Gimnaziul de bãieţi "Radu Greceanu" din Slatina pânã în 1894, de unde a fost transferat la Gimnaziul "Tudor Vladimirescu" dinTârgu Jiu şi la numai un an a fost numit director, începând o operã de organizare şi înãlţare a şcolii în plan instructiv şi educativ, aşezându-i drept temelie munca şi moralitatea vieţii şi desfãşurând concomitent o vastã activitate culturalã şi socialã în localitate şi jur.
            În 1895 a întemeiat şi condus pânã în 1899 revista "Amicul tinerimii" pe care o va continua câţiva ani si dupã mutarea în Bucureşti, atrãgând între colaboratori nume ca George Coşbuc ş.a. A lansat idei şi iniţiative economice pentru prosperitatea vieţii materiale a populaţiei nevoiaşe si a înfiinţat Banca popularã "Cerbul", coducând-o.
            A fost între fondatorii şi a lucrat pentru Muzeul Gorjului (ca dupã patru decenii sã se numere printre cei câţiva care au fondat Muzeul Nãsãudean). O veche pasiune şi dorinţã a lui s-a realizat la 9 Octombrie 1900 când în Târgu Jiu s-a înfiinţat (prima) şcoala de ceramicã româneascã, izvorâtã din tradiţiile artei populare şi pentru satisfacerea nevoilor artistice sociale, în 1906 s-a mutat la Bucureşti activând în diverse planuri pânã în 1931.
            A început prin a lucra petru Expoziţia generalã românã de la Bucureşti din 3 906 dupã care a trecut secretar al Muzeului de etnografie şi artã popularã (1906-1910), apoi a fost numit sã conducã Muzeul Pedagogic al Casei şcoalelor din Bucureşti. A fost prezent la toate acţiunile culturale şi patriotice ale ardelenilor stabiliţi în România şi foarte angajat în problemele legate de Unirea cea Mare. A conferenţiat şi a scris mult, de-atunci şi toatã viaţa, colaborând la "Buletinul Societãţii Române de Geografie", "Convorbiri literare", "Arhivele Olteniei", "Arhiva Somesanã", "Vatra" ş.a. Pensionându-se, dupã un timp, avea 72 de ani, în 1931 s-a reîntors la Nãsãud si a început ultima etapã a activitãţii sociale, cea mai bogatã şi interesantã, întemeindu-se îndatã acel muzeu local, conducându-1, şi apoi onorific conduse şi Arhivele Statului, mulţi ani fiind şi director al despãrţãmântului "Astra", redactând cele mai importante studii de istorie sub genericul "figuri grãniţeresti" ce le va înmãnunchia în douã volume, ca împreunã cu tot ce a fãcut sã-i aducã recunoaşterea meritelor si faptelor harnicului cãrturar şi intelectual, şi onoarea lor.
            Din lista foarte bogatã a ceea ce a tipãrit prin reviste, colecţii sau separat se exemplificã prin: Figuri grãniţeresti nãsãudene, voi. I, Bistriţa, 1937; vol.ll, Bistriţa, 1939; Conştiinţa naţionalã si eroismul grãniţerilor nãsãudeni, Bistriţa, 1938; Catalogul detaliat al diapozitivelor (fotografii diafane pe sticlã) a Muzeului pedagogic, Bucureşti, 1914; Arta decorativã în ceramica româneascã, Bucureşti, 1931; Românii ardeleni din vechiul regat si activitatea lor pânã la rãzboiul întregirii neamului, Bucureşti, 1929; traducere: Roy Chapman Andrews, Pe urmele omului primitiv, Bucureşti, Editura Universul35. Academia Românã, la propunerea lui Dimitrie Guşti, în şedinţa din 24 mai 1943 1-a ales MEMBRU DE ONOARE